Clasa a 5 a

Clasa a cincea, un coridor lung și străin,
Eu eram nou, tu erai soarele dintr-un cer senin.
Te-ai mutat odată cu mine, destinul ne-a dat mâna,
Iarna aia ne-a legat, am stat așa o lună... și încă una.
Până la urmă, primăvara ne-a găsit împreună,
Promiteam că nicio furtună n-o să ne pună sub urmă.
Eram doar niște copii cu vise mari în buzunare,
Dar am crescut și-am uitat ce e aia onoare.
Mă întorc în minte pe drumul spre școală,
Unde dragostea era pură, nu o boală.
Dar am dărâmat castelul, cărămidă cu cărămidă,
Lăsând greșeala a patra să ne ucidă.
426 de răsărituri... pe toate le-am stins,
Pe 17 aprilie, propriul meu ego m-a învins.
Nu e vorba de numere, e vorba de suflet,
Am schimbat muzica noastră pe un simplu muget.
M-ai iertat o dată, de două, de trei ori la rând,
Dar a patra oară a fost ultima frunză căzând.
Acum holul școlii pare un tunel fără sfârșit,
Mă uit în urmă și văd cât de mult m-ai iubit.
Am fost orb, am fost slab, am fost un naufragiat,
În oceanul de greșeli în care singur m-am aruncat.